Mă trezesc uneori că mă iau prea în serios când joc…Piticot cu fetița mea. Nu îmi place să o las să trișeze, tendință pe care, ca orice copil normal, o are aproape la fiecare joc (mai ales dacă zarurile nu sunt de partea ei). Brusc devin preocupat să fiu corect și să o învăț importanța corectitudinii. Brusc pare că nu mai joc Piticot cu un copil de 4 ani ci iau decizii de business cu un partener de afaceri.
Mi-era clar că reacția mea nu era la locul ei, că nu era despre joc, despre corectitudine, nicidecum despre fetița mea. Așa că am fost curios de unde, care este sensul acestei treceri bruște și nenaturale de la joacă la seriozitate. A fost apoi ușor, curios fiind, să văd cum istoria mea cu un sindrom al impostorului se insinua discret, perfid, în interacțiunea cu fiica mea. Nevoia ei de competență se întâlnea cu istoricul nevoii mele de competență și aici circuitele mele o luau razna, adică pierdeam contextul prezent și alunecam ușor într-unul trecut.
M-a ajutat să știu și că, pentru un copil, a trișa înseamnă un fel de a cere ajutorul cu nevoia lor de competență. De aceea ne lăsăm copiii să ne prindă la leapșa, de aceea îi (mai) lăsăm să câștige la monopoly, de aceea jucăm jocuri în care ei sunt mari și puternici și noi mici și neputincioși. Pentru a veni în întâmpinarea nevoii lor de competență, pentru a exersa rolurile în care ne văd pe noi, cele în care vor ajunge și ei. Pentru că în joc și joacă putem fi orice și oricine, jocul și joaca sunt metodele cele mai la îndemână pentru a învăța, pentru a cunoaște, mijloace excelente de a exersa reglajul emoțional.
Nevoia de competență, nevoia de a fi pe cont propriu, de a te descurca, de a fi pe picioarele tale – toate acestea sunt nevoi cărora le spunem nevoi de autonomie. Adică nevoi care ne caracterizează ca adulți. Asta nu înseamnă însă că ele apar brusc, la un moment dat, pe parcursul dezvoltării noastre. Înseamnă mai degrabă că ajungem treptat să fim capabili să ne acordăm noi înșine atenție acestor nevoi. La început, copii fiind, îngrijirea nevoilor noastre cade în sarcina celor de lângă noi. Și, de cum are loc această îngrijire de la început depinde în mare măsură felul în care ne vom îngriji noi înșine de nevoile noastre.
Interacțiunile de acest tip, în care reușești să îți dai seama că ceva devine brusc necalibrat în interiorul tău, sunt ocaziile perfecte de a afla mai mult despre tine. Important este să observi când intervine dez-acordarea, să dedici timp și spațiu pentru a-ți permite să fii curios cu privire la semnificația ei. Și să îți manifești curiozitatea folosindu-te de toate informațiile pe care le ai la îndemână.
Un exemplu care ar putea să apară în workshopul sâmbătă, 8 august, ora 10:00 
– https://parentaj.ro/courses/atasament-si-reglare-emotionala/