Vindecarea de trecutul mort

vindecarea-de-trecutul-mort

Boală, moarte, vindecare – cuvintele pe care le rostim toți, tot mai des, zilele astea. Fiecare în felul în care îl ajută. Ieri, la supermarket, un bătrân cu soția alături, îmi suflă în ceafă, la casă, cu masca sub nas. Găsesc formula calmă prin care îl anunț – pare că suntem cam aproape, nu-i așa? El îmi răspunde astfel: dacă ești prieten sigur nu ai boala. Iată un alt fel în care poți rosti cuvântul boală negându-i realitatea, negând realitatea în sine.

Nu există vindecare. Aceasta e o frază care mi-a rămas dintr-un curs de psihologie clinică. L-a început mi-a trezit instinctul de a contra-argumenta. Cum să nu existe vindecare? Când atât de mulți o caută, când atât de mulți o folosesc ca argument, ca strategie de marketing, ca încurajare….cum să nu existe? Au trecut anii și am ajuns acum să cred că nu, nu există vindecare cât timp vindecarea e înțeleasă așa: vreau să fiu ca înainte. Înainte de boală, înainte de durere, înainte de suferință, înainte de pierdere. Dorința de a fi ca înainte este iluzia pe care ne-o hrănim și căreia i-am dat un nume – vindecarea. Și iluzia e cu atât mai puternică dacă boala înseamnă sau se suprapune cu trecutul meu. 

Uneori, pentru a mai putea să joci cartea vindecării e nevoie să declari că trecutul e mort. Un alt fel de a băga capul în nisip. Ca un fel de a-ți alege prioritățile, spui că acum vindecarea are parte de toate resursele tale, de toată energia ta, așa că nu mai are niciun sens să te ocupi de trecut. Iluzia că o poți lua de la capăt, că te poți reseta. Iluzia că, dacă începi să îți fii prieten acum sigur nu mai contează trecutul. Așa cum cred că bătrânul din spatele meu probabil nu mai avea ne investit niciun strop de energie pentru a se mai ocupa de realitatea, prea grea, a prezentului.

Așa începe încercarea și tentația de a pune în scenă vindecarea de trecutul mort. Așa continuă psihicul nostru să se rupă mai adânc de părțile din noi care ne aduc în prezent durerea. Ca și când s-ar putea rupe definitiv, total, ca și când ar putea să o ia de la capăt fără să mai stea la aceeași masă cu cei ce am fost mai demult.

Și care e alternativa? Ce există dacă nu există vindecare? Ce pui în loc și cum?

Alternativa la vindecarea potențială este sănătatea de acum. Alternativa la o vindecare potențială, așteptată, dorită, virtuală, este o sănătate prezentă, concretă, existentă. Ea este deja în noi. Uneori ca o sămânță, cu o prezență discretă, alteori mai ușor de văzut, mai ușor de recunoscut. Dar mereu, mereu există. Fie că înseamnă capacitatea de a recunoaște realitatea (sau o bucată din ea), fie că înseamnă curiozitatea de a cunoaște realitatea. Fie că înseamnă capacitatea de a manifesta compasiune pentru un altul (și ce noroc dacă o putem manifesta și față de noi), fie curajul de a accepta că ai greșit și de a repara greșeală. Sănătatea e acolo unde simțim că dorim să trăim, să creștem, să ne dezvoltăm. Și atunci când pare că astea nu sunt valabile sigur există niște excepții, fante înguste prin care sănătatea totuși se lasă văzută. Aici este alternativa.

Sunt zile dificile pentru mulți. Și vor continua. Le putem întâmpina în multe feluri. Un fel ar fi cel prin care să spunem că nu există pericol. Un fel de prezentul e mort. Alt fel de a le întâmpina ar fi cu încrederea în capacitatea psihicului nostru de a se adapta în favoarea noastră. Deci și de a recunoaște realitatea mai degrabă așa cum este. De a se proteja, de a fi responsabil pentru a putea trăi, pentru a putea crește. O vom face fiecare în felul nostru.