Metoda propoziției intenției este o metodă de lucru psihoterapeutic, dezvoltată de Franz Ruppert. Teoria de funcționare a psihicului și metoda practică de lucru dezvoltate de acesta sunt cunoscute sub numele de psihoterapia centrată pe identitate (IoPT).
IoPT este o abordare terapeutică a explorării și rezolvării conflictele interne cauzate de traumă. Obiectivul acestei abordări îl reprezintă înțelegerea propriei identități și reconectarea cu sinele autentic. Este un demers de clarificare a răspunsului la întrebarea „Cine sunt eu?” prin lucrul cu scindările psihologice cauzate de experiențele traumatice.
Teoria psihologică a acestei abordări se bazează pe teoria sistemică, teoria atașamentului și teoria psihotraumatologică, avînd în centrul ei conceptul de splitare psihologică. Din această perspectivă sunt avute în vedere 3 tipuri de funcționare psihologică, surprinse prin intermediul conceptului de “părți”: partea sănătoasă, partea supraviețuitoare, partea traumatizată. Conceptul de “parte” este utilizat pentru a suprinde o fațetă a funcționării psihicului.
- Partea sănătoasă surprinde o funcționare reglatorie, în acord cu realitate exterioară/obiectivă și cu ce interioară/subiectivă, cu funcție de păstrare a echilibrului și de creștere.
- Partea supraviețuitoare surprinde o funcționare centrată mai degrabă pe anumite aspecte ale realității subiective raport cu care are o funcție de menținere a splitării.
- Partea traumatizată surprinde o funcționare în care predomină informații de natură emoțională/senzorială.
Metoda Propoziției de Intenție presupune un proces prin care clientul formulează o intenție clară pentru a explora o problemă specifică legată de identitatea sa.
Pași:
- Formularea unei Intenții: O declarație clară și concentrată pe sine (ex. „Vreau să înțeleg de ce mă simt deconectat”).
- Alegerea Reprezentanților: Cuvintele sau expresiile din intenție sunt reprezentate fizic de participanți (în cazul lucrului în grup)
- Explorarea: Reprezentanții sau simbolurile dezvăluie dinamici și adevăruri emoționale.
- Integrarea: Înțelegerile obținute sunt internalizate pentru claritate și vindecare.
Mecanism:
Mecanismul esențial pe care se bazează această metodă este cel al rezonanței psihice.
Rezonanța psihică descrie fenomenul de armonizare sau sincronizare reciprocă a stărilor emoționale și psihologice între indivizi.
Perspectivele din care poate fi conceptualizată, analizată rezonanță psihică (și din care pot veni validări știintifice suplimentare prin cercetări de specialitate) includ:
- teoria neuronilor oglindă – cercetările privind neuronii oglindă din neuroștiințe oferă o bază biologică pentru rezonanța psihică. Neuronii oglindă se activează atunci când observăm acțiunile sau emoțiile altora, creând un sentiment de experiență împărtășită. Acest sistem stă la baza empatiei și ajută la „rezonanța” emoțională cu ceilalți.
- contagiunea emoțională – se referă la transmiterea inconștientă a emoțiilor între indivizi într-un grup. Rezonanța psihică apare atunci când starea emoțională a unei persoane influențează pe alta prin indicii nonverbale, limbaj corporal sau tonul vocii.
- teoria traumei și memoria implicită – se consideră că fenomenul de rezonanță psihică are loc datorită sistemelor de memorie implicită care stochează informații despre experiențe traumatice într-un mod nonverbal și care pot fi declanșate prin dinamici relaționale.
- rezonanța limbică – este un concept introdus de Thomas Lewis, Fari Amini și Richard Lannon în cartea lor A General Theory of Love (2000). Acesta descrie fenomenul prin care sistemele limbice ale două persoane—zonele din creier responsabile pentru emoții, conexiune și atașament social—interacționează și se aliniază, influențându-le stările emoționale.