M-am visat în 41. O duceam pe M la grădiniță. Era liber, mult mai liber decât de obicei. Ăsta a fost primul semn că ceva nu era în ordine. Apoi se făcea că mă făceam un fel de zid în jurul ei pentru că oamenii din tramvai umblau cu chipul la vedere. Erau fără mască, se uitau care încotro, unii chiar la noi, un bătrân chiar la ea, la M., zâmbindu-i. Când a vrut să-i spună o vorbă m-am aruncat în fața lui. Am coborât la prima, nici nu știu cum am ajuns la grădiniță. Dar când am ajuns era târziu, era deja ora la care trebuia să o iau pe M. de la grădiniță. Dar cumva asta nu m-a bulversat deloc în vis, asta era normal. Așa că am luat-o amândoi la pas, spre casă.
Psihanalizeaz-o p’asta, i-aș spune-acum lui Freud. Eu o să mă ocup de o singură bucățică. De partea normală a visului. De partea aceea în care am ajuns când trebuia să plecăm și asta a părut OK. Toată introducerea de până acum a fost tocmai pentru a vorbi de fapt despre o normalitate pervertită care își face loc în viața noastră cu discreția unei pisici care își știe bine teritoriul. Dându-ți senzația că e doar în trecere, spre ceva mai important, că nu e de băgat în seamă, normalitatea pervertită se instalează confortabil, pe nesimțite.
Normalitatea pervertită e în felul în care ne privim cu suspiciune pe stradă, în felul în care tresărim când o bătrână ne roagă să-i citim prețul de pe etichetă, prea de aproape. Normalitatea pervertită e când faci febră musculară de la mers. Când ai uitat sau când pare că ai uitat.
Ce să uiți?
Ai uitat să mergi, să alergi, să te miști.
Ai uitat să ai timp să vezi un episod din Friends (sau whatever works). Să râzi cu poftă.
Ai uitat să citești din cartea aia nouă, aia veche, nu contează care.
Ai uitat să mai asculți muzica pe care o ascultai la metrou, pe drum.
Ai uitat cum era să cumperi o brânzoaică aburindă pentru bătrâna de la ieșirea de la metrou. Ai uitat de bătrână.
Ai uitat de concertul ăla fain al lui Nick.
Ce să-ți amintești?
Amintește-ți de sănătatea fiecăruia din simțurile tale. De sănătatea din privitul unei bucăți de natură, de a sta pur și simplu cu ochii în plinul unui copac înfrunzit. De sănătatea ascultării muzicii, a vocilor celor dragi, a unei glume bune, a unui banc. De sănătatea atingerii, a gustului și mirosului. Amintește-ți să îți dai timp pentru a observa toate astea. Ca atunci când ajungi să le observi să nu fii nevoit să pleci. OK este să mai stai, să le observi pe îndelete, să îți faci și-acum amintiri noi și normale.