Voi încerca să descriu un următoarele articole câteva aspecte pe care eu le consider relevante atunci când vine vorba despre găsirea unui psihoterapeut bun – un proces pentru care nu avem încă o busolă. Voi începe prin a reda un fragment din cartea Demonul amiezii – O anatomie a depresiei (Andrew Solomon), fragment care descrie un astfel de proces- găsirea unui bun terapeut (și psihiatru în acest caz) – și care m-a făcut să rezonez cu ce conține.
Găsirea unui nou terapeut atunci când te simți bine și ești comunicativ e o sarcină apăsătoare și groaznică, dar s-o faci atunci când ești în ghearele unei depresii majore e inacceptabil. E important să cauți un bun terapeut. Am încercat unsprezece în șase săptămâni. Cu fiecare dintre cei unsprezece, am repetat litania suferințelor mele, până ce a ajuns sa pară că recit monologul din piesa altcuiva. Unii dintre terapeuții potențiali păreau înțelepți. Unii dintre ei erau zurlii. O femeie îți acoperise toată mobila cu folie alimentară transparentă ca s-o protejeze de câinii ei, care nu se mai opreau din lătrat; […] am renunțat la ea când unul dintre câini mi-a urinat pe pantof. Un bărbat mi-a dat o adresă greșită pentru cabinetul lui (A, am avut acolo un cabinet!), iar altul mi-a spus că n-am nicio problemă reală și că ar trebui să mă luminez un pic. Au mai fost și femeia care mi-a spus că nu crede în emoții, și bărbatul care părea că nu crede în nimic altceva. Au mai fost cognitivistul, freudianul care și-a ros unghiile cât a durat ședința, jumgianul și autodidactul. Un bărbat mă tot întrerupea ca să-mi spună că sunt întocmai ca el. Câțiva păreau pus și simplu că nu pricep când încercam să le explic cine sunt. Multă vreme, presupusesem că prietenii mei bine adaptați probabil că se duc la terapeuți buni. Ceea ce am descoperit e că mulți oameni bine adaptați care au relații sincere cu soțul sau soția stabilesc relații lunatice cu medicii lor căpiați, de dragul – nu putem presupune altceva – echilibrului. […]
În cele din urmă, am făcut o alegere de care sunt încă foarte mulțumit – cineva a cărui minte părea ascuțită și în care am văzut scântei de reală umanitate. L-am ales pentru că părea inteligent și loial.[…] Am fost prudent la început și mi-au trebuit trei ani întregi ca să am încredere în el. A fost neclintit în perioadele de zbucium și criză. A fost amuzant în perioadele bune. Pun mare preț pe simțul umorului la toți cei cu care petrec atât de mult timp. […]
Nu te duce la un terapeut care nu-ți place. Oamenii care nu-ți plac, oricât de pricepuți ar fi, nu te pot ajuta. Dacă socotești că ești mai deștept decât doctorul tău, probabil că ai dreptate – o diplomă de psihiatrie sau de psihologie nu e o garanție a geniului. Fii cum nu se poate mai grijuliu când alegi un psihiatru.
Ce înseamnă un psihoterapeut bun, care sunt caracteristicile care trasează linii de demarcație între un psihoterapeut bun și unul mai puțin bun – sunt întrebări care nu au încă un răspuns tranșant. Subiectul acesta, în mod paradoxal, nu a fost foarte cercetat în istoria de aproape un secol de când vorbim de psihoterapie. Vestea bună este că totuși astfel de cercetări au început să se facă, în mod consecvent, cu rezultate care ne pot oferi niște variante de răspuns cu șanse mai mari de a surprinde în manieră fidelă semnificația acestui concept. Despre asta voi vorbi în articolele viitoare.
Cu bine!