Un inceput dificil
O persoana care se decide sa intre intr-un cabinet de psihoterapie isi asuma niste riscuri. De aceea acest pas este uneori foarte dificil de facut. Uneori dureaza luni, poate ani de zile din momentul in care apare ideea de a incepe un proces terapeutic pana cand acest proces incepe.
Riscurile la care ma refer tin in principal de faptul ca, in mod inevitabil, cand incepi psihoterapia, te plasezi intr-o postura vulnerabila. Te asezi fata in fata cu o persoana pe care, de cele mai multe ori nu o cunosti, si ii vorbesti despre lucrurile dureroase din viata ta. Nu are cum sa fie usor. Acesta este un motiv important pentru care un numar foarte mare dintre persoanele care pot beneficia de psihoterapie nu apeleaza niciodata la acest serviciu. Si aceasta stare de fapt este confirmata in tari in care psihoterapia are traditie, precum Statele Unite sau Marea Britanie. In cazul Romaniei nici macar nu cunosc o astfel de statistica insa pare de bun simt sa ma gandesc ca in tara noastra se confirma aceasta stare de fapt.
Un pas spre incredere
O modalitate prin care utilizarea psihoterapiei ar putea fi incurajata este la indemana psihoterapeutilor. Ea consta in a te face cunoscut. A te face cunoscut, in acest context, nu se refera la a castiga notorietate ci la a descrie principiile si valorile care te ghideaza. A descrie acea parte din cine esti relevanta si pentru rolul tau de psihoterapeut. In felul acesta oferi acces celorlalti la o serie de informatii care le poate inlesni decizia de a merge la un psihoterapeut.
In momentul in care ma pot regasi in setul de principii si valori ale unei alte persoane, interactiunea cu acea persoana beneficiaza de pe urma acestui harti comune, impartasite. Este un punct de pornire care te stimuleaza, care este in masura sa promoveze mai degraba increderea, in defavoarea reticentei. Si psihoterapia este foarte mult despre incredere. Incredere in cel de langa tine, incredere in tine insuti/insati. De cealalta parte, o nebuloasa totala cu privire la cine este psihoterapeutul la care merg este mai degraba descurajatoare, mentine distanta, poate chiar o adanceste.
Valori
In randurile care urmeaza imi voi face tocmai aceasta descriere valorilor la care ader si care, intr-un fel sau altul, sunt esentiale pentru modul in care practic psihoterapia. Si voi descrie, la un nivel mai concret, si principiile in functie de care imi structurez fundamentul procesului terapeutic. Desigur ca structura propriu-zisa a oricarui proces terapeutic are in centrul ei persoana care intra in cabinetul de psihoterapie si se sustine pe principiile psihoterapeutului, de care vorbeam mai devreme.
Reperele mele in materie de valori sunt reprezentate de ONESTITATE, RESPECT, DEMNITATE. A face o lista de valori nu este un demers usor si, cred eu, nu poate fi vreodata un demers incheiat sau nerevizuibil. Aceste trei valori pe care le-am mentionat sunt cele care, in demersul meu, s-au evidentiat cel mai mult in aceasta etapa, privind cumva la intersectia dintre doua ipostaze: una generica, legata de felul in care imi tratez viata, respectiv una particulara, legata de felul in care imi abordez practica psihoterapiei.
Onestitate – sa te poti privi asa cum esti, sa te poti accepta; sa te lasi privit asa cum esti; sa stii ca nu stii si sa stii ceea ce stii;
Respect – sa nu ranesti (respect pentru celalalt) si sa nu accepti sa fii ranit (respect pentru mine); sa iti ceri iertare si sa incerci sa repari; sa inveti din greseli pentru a nu mai rani din nou
Demnitate – fiecare om merita sa traiasca sentimentul ca e valoros; fiecare om merita sansa de a-si vindeca ranile; fiecare om merita sa fie alaturi de alti oameni;
Principii
In ceea ce priveste principiile care stau la baza practicii mele psihoterapeutice, voi descrie tot o triada: profesionalism, incredere, empatie.
Prin profesionalism ma refer la responsabilitatea de a practica psihoterapia conform standardelor sustinute de cercetarea din domeniu.
Prin incredere ma refer obligativitatea de a cultiva acest sentiment in relatia terapeutica; incredere bazata pe confidentialitate, pe transmiterea catre client a sentimentului ca este inteles si acceptat.
Prin empatie ma refer la unul dintre elementele esentiale care stau la temelia relatiei psihoterapeut-client si a oricarei alte relatii sanatoase de altfel. Este vorba despre capacitatea de a intra in rezonanta cu trairea celui de langa tine, pastrandu-ti propriile cadre de referinta pentru a-i putea fi de ajutor.
Acesta cred eu ca poate fi un punct de intalnire mai rodnic. Cel putin stabileste o serie de repere care sunt acum transparente, disponibile ambilor parteneri – psihoterapeut si client.
Cu bine!