Dintre emoții furia mi se pare cel mai nedreptățită. Dacă furia “devine” un subiect cel mai probabil este subiect în propoziția “cum scap de furie”. Ca de un defect, ca de o boală, ca de ceva rușinos, inacceptabil, periculos. Cam așa e tratată de cele mai multe ori. De altfel pare că este singura emoție pentru care s-au creat cursuri dedicate – managementul furiei. În fața furiei copiilor părinții sunt îndrumați să privească “în spatele” ei. Chiar și în psihoterapie uneori furia este catalogată ca “emoție secundară”, nu ajunge în prima categorie, alături de tristețe, de exemplu.
Motivul principal pentru care furia manifestă este întâmpinată în felul acesta cred că stă în faptul că, de cele mai multe ori, manifestarea furiei provoacă mai degrabă dezechilibre în jur. Este perturbatoare, uneori consistent perturbatoare, agresivă. Manifestarea ei este turbulentă și nu îl privește, de cele mai multe ori, doar pe “posesorul” furiei. Îi implică și pe ceilalți. Această particularitate de manifestare cred că i-a atras acest fel de a fi catalogată aproape fără urmă de îndoială ca “nesănătoasă”.
Cu această reputație proastă, furia mai cunoaște un tip de nedreptățire. I se neagă uneori dreptul de a exista, dreptul de a se manifesta în contextele în care ar fi de altfel pe deplin îndreptățită să apară. De exemplu în fața abuzului, în fața nedreptății, în fața amenințării. Adică în contexte în care furia este sănătoasă. Pentru că există, fără să fie oximoron, o furie sănătoasă. Acea furie care, manifestându-se, restabilește echilibrul perturbat anterior. Acesta este de altfel designul acestei emoții. Să protejeze atunci când ești amenințat. Să restabilească echilibrul.
Distorsiunile în felul în care ajungem să vedem și să înțelegem amenințarea se propagă în modurile de manifestarea ale furiei. Acestea ajung să fie mai degrabă perturbatoare decât stabilizatoare atunci când nu mai avem claritate cu privire la cum resimțim amenințarea și de unde o resimțim. De cele mai mult ori, atunci când furia este perturbatoarea în raport cu realitatea din jur se întâmplă din cauza unei stări de amenințare din interiorul nostru pe care nu o observăm, nu o înțelegem.