Cabinet de Psihoterapie » familie

Piticot și competența

admin — Wed, 15 Jul 2020 14:07:36 +0000

Mă trezesc uneori că mă iau prea în serios când joc…Piticot cu fetița mea. Nu îmi place să o las să trișeze, tendință pe care, ca orice copil normal, o are aproape la fiecare joc (mai ales dacă zarurile nu sunt de partea ei). Brusc devin preocupat să fiu corect și să o învăț importanța corectitudinii. Brusc pare că nu mai joc Piticot cu un copil de 4 ani ci iau decizii de business cu un partener de afaceri.

Mi-era clar că reacția mea nu era la locul ei, că nu era despre joc, despre corectitudine, nicidecum despre fetița mea. Așa că am fost curios de unde, care este sensul acestei treceri bruște și nenaturale de la joacă la seriozitate. A fost apoi ușor, curios fiind, să văd cum istoria mea cu un sindrom al impostorului se insinua discret, perfid, în interacțiunea cu fiica mea. Nevoia ei de competență se întâlnea cu istoricul nevoii mele de competență și aici circuitele mele o luau razna, adică pierdeam contextul prezent și alunecam ușor într-unul trecut.

M-a ajutat să știu și că, pentru un copil, a trișa înseamnă un fel de a cere ajutorul cu nevoia lor de competență. De aceea ne lăsăm copiii să ne prindă la leapșa, de aceea îi (mai) lăsăm să câștige la monopoly, de aceea jucăm jocuri în care ei sunt mari și puternici și noi mici și neputincioși. Pentru a veni în întâmpinarea nevoii lor de competență, pentru a exersa rolurile în care ne văd pe noi, cele în care vor ajunge și ei. Pentru că în joc și joacă putem fi orice și oricine, jocul și joaca sunt metodele cele mai la îndemână pentru a învăța, pentru a cunoaște, mijloace excelente de a exersa reglajul emoțional.

Nevoia de competență, nevoia de a fi pe cont propriu, de a te descurca, de a fi pe picioarele tale – toate acestea sunt nevoi cărora le spunem nevoi de autonomie. Adică nevoi care ne caracterizează ca adulți. Asta nu înseamnă însă că ele apar brusc, la un moment dat, pe parcursul dezvoltării noastre. Înseamnă mai degrabă că ajungem treptat să fim capabili să ne acordăm noi înșine atenție acestor nevoi. La început, copii fiind, îngrijirea nevoilor noastre cade în sarcina celor de lângă noi. Și, de cum are loc această îngrijire de la început depinde în mare măsură felul în care ne vom îngriji noi înșine de nevoile noastre.

Interacțiunile de acest tip, în care reușești să îți dai seama că ceva devine brusc necalibrat în interiorul tău, sunt ocaziile perfecte de a afla mai mult despre tine. Important este să observi când intervine dez-acordarea, să dedici timp și spațiu pentru a-ți permite să fii curios cu privire la semnificația ei. Și să îți manifești curiozitatea folosindu-te de toate informațiile pe care le ai la îndemână.

Un exemplu care ar putea să apară în workshopul sâmbătă, 8 august, ora 10:00 – https://parentaj.ro/courses/atasament-si-reglare-emotionala/

The post Piticot și competența appeared first on Cabinet de Psihoterapie.

Relații și oglinzi

admin — Tue, 06 Aug 2019 12:19:40 +0000

Mă gândeam la faptul că s-a cam lămurit treaba cu fericirea. Știu, cuvinte mari, dar pare destul de clar că drumul către fericire (sau stare de bine) e mai degrabă presărat cu relații de calitate decât cu bani și faimă (deși nu strică nici astea într-o doză rezonabilă, dimpotrivă). Adică am ajuns în punctul în care primim confirmările științifice pentru ceea ce știu bătrânii/înțelepții satului de când lumea.

Și pentru că relationships matters mărturisesc că mă trece câteodată un fior când mă uit la mine și îmi dau seama că nu pot spune că am fost un mare fan al relațiilor. Mi s-au părut o treabă complicată pentru care ai nevoie de combustibil serios. Și, într-un fel, îmi dau seama că le-am folosit de multe ori pentru… getting things done. Știu, am ajuns terapeut, ciudat, nu?

Ca un tip conștiincios ce mă aflu am început, normal, să le studiez temeinic, să învăț. Comunicare, tipare relaționale, relații de cuplu, relații de atașament, relații de co-dependență, relații simbiotice, relații de tot felul. Tot mai încrezător, tot mai aproape de esență, tot mai multe definiții, perspective, aha-uri. Și m-am trezit scos la tablă de fiică-mea. S-a terminat cu analiza la rece din cărți și teorie, s-a terminat cu analiza la călduț din relația de cuplu, s-a terminat cu analiza la distanță din relația cu părinții. A început relația all-in-one.

Se spune că un copil este oglinda în care părintele își vede părțile nesuferite din el (nu știu dacă așa se spune de fapt, dar așa spun eu). Și e adevărat că, oglindă fiind, vezi în ea și părțile simpatice dar, serios, cine se uită la cât de bine îi vine cravata când ai o pată mare de ketchup pe rever? Și oglinda asta mică vine la pachet cu faptul că e mereu lustruită și îți surprinde toate detaliile și, pe deasupra, e mai tot timpul cu tine. Nu prea poți privi în altă parte. Poți închide ochii dar e tot acolo când îi deschizi.

Fetița mea mă amuză atunci când o văd cum încearcă să își calce umbra pe asfalt sau să o depășească, să se desprindă de ea. M-a amuzat în felul ce mică și inocentă, cum nu știe ea că nu poate scăpa de umbră. Și apoi, nu știu de unde, mi-a fost clar că același lucru încercam să fac și eu cu imaginea mea din oglinda mică – să scap de ea, să o modific direct acolo, pe oglindă. Și de data asta nu a fost așa amuzant. De exemplu, când fiică-mea era foarte preocupată să fie admirată pentru cât de cuminte e m-am trezit spunându-i că e ok să fie și neascultătoare (cu alții, desigur). Voiam să o încurajez să fie un pic oaia neagră și să se bucure că poate fi și așa. Evident, voiam să modific imaginea din oglindă pentru că ghici cine a fost de fapt mereu oaia albă? Așa că stop and rewind. Relația (asta) nu e despre getting things done. E despre getting things seen – my things.

Și acum brusc toate lucrurile învățate la rece încep să se așeze pe unde trebuie să se așeze. Normal că relațiile sunt atât de importante dacă ele sunt oglinzile în care ai șansa să te vezi, să te verifici, să îți aranjezi cravata, să vezi cum îți arată zâmbetul și ridurile. Cu singura condiție să îți recunoști ceea ce e al tău din ce vezi. Și ajungi să îți vezi destule. De exemplu, eu mi-am văzut (târziu) frica în relația pe care atât de natural am stabilit-o cu liderul grupului din gimnaziu – m-a ajutat să scap de un bullying ca la carte. Și apoi nevoia de a aparține când am ajuns (nici eu nu mai știu cum) coleg de bancă cu the popular guy în liceu. Slavă domnului, amândoi sunt pe lista celor… câtiva prieteni faini cu care am rămas și care îmi dau încredere că drumul către fericire e e-o treabă ceva mai ușoară.

Da, știu, mai este relația de cuplu. Și aici premisa este orice relație este exact ce trebuie să fie pentru fiecare dintre parteneri. Adică fix ce are fiecare nevoie. Și aici noroc că ne-am folosit amândoi de oglinzile din relație că să vedem mai clar ce avem fiecare nevoie și să putem trece la următoarea și următoare și următoare (nevoie, desigur). Cred că în relația de cuplu este întotdeauna este vorba despre cum fiecare încearcă să obțină ce are nevoie (știu, e genul de banalitate care va fi confirmată cândva științific). Și încercările astea pot avea loc fie fiindu-ți clar ce ai tu nevoie și ce are celălalt nevoie, fie mergând la ghici. Fie privind în oglinzi fie orbește. Și când mergi orbește șansele să intri în pereți sunt mari.

Concluzia? Păi am devenit mare fan al relațiilor și foarte curios să îmi descopăr imaginile din oglinzile din ele.

The post Relații și oglinzi appeared first on Cabinet de Psihoterapie.

A avea grija de tine

admin — Wed, 04 Jan 2017 20:02:49 +0000

“Intelegerea mecanismului rusinii si a modului in care este posibil sa fi facut parte din experientele primilor nostri ani de viata ne poate ajuta sa ne eliberam din fagasele pe care aceste reactii emotionale le sapa in relatiile noastre cu ceilalti. Este posibil sa fi dezvoltat mai multe straturi de aparare psihologica care ne protejeaza de constientizarea a ceea ce, altfel, ar fi anxietate fragilizanta, indoiala de sine si emotii dureroase. Din nefericire, asemenea aparari ne pot impiedica sa constientizam modul in care aceste procese emotionale implicite pot influenta direct atitudinea noastra fata de proprii copii. Noi putem sa proiectam asupra lor anumite aspecte indezirabile ale propriei noastre experiente launtrice, precum furia la adresa neputintei si vulnerabilitatii lor. Astfel, defensele care ne protejeaza intr-o prima perioada ne pot impiedica sa intelegem propria noastra suferinta launtrica si pot prejudicia capacitatea noastra de a fi parinti buni.

Expunerea straturilor defensive care au fost construite ca raspuns la experientele noastre nu tocmai fericite cu parintii este cruciala in tentativa de a da sens vietii noastre. A invata sa calmezi anxietatea si indoielile prin exercitii de relaxare poate fi un prim pas important pentru a invata alte strategii de a face fata senzatiei de disconfort. Este posibil ca faptul de a fi avut parte de parinti inconstanti si intruzivi sa fi blocat dezvoltarea strategiilor noastre de autolinistire. Invatarea unor tehnici de a vorbi cu sine poate fi o maniera foarte eficienta de a avea grija de tine. A vorbi cu tine insuti folosind afirmatii clarificatoarea precum: ‘Acum ma simt nesigur(a), dar fac tot ce pot si lucrurile se vor rezolva’ sau ‘Spusele ei m-au nelinistit, dar o pot intreba direct si pot afla ce a vrut sa spuna’ constituie un exemplu al manierei in care limbajul specific emisferei stangi poate fi util pentru calmarea anxietatii provenite din modalitatea de procesare a emisferei drepte. Pentru cei cu straturi defensive care acopera, posibil, o stare launtrica de rusine, poate fi util sa-si aminteasca faptul ca convingerea potrivit careia este ceva in neregula cu ei insisi este concluzia unui copil, ivita din conexiuni neconjugate cu parintii. Realizarea faptului ca ‘Eu pot fi iubit(a)’ poate fi importanta si poate inlocui ganduri launtrice precum ‘Nu sunt iubit(a)’.

Descoperirea unor modalitati eficiente pentru a ajuta emisfera dreapta sa invete sa se autolinisteasca este cruciala in vederea dezvoltarii in cazul acestei forme de adaptare. Iti poti oferi instrumentele pe care parintii tai nu au fost capabili sa ti le ofere cand erai copil. In multe feluri, acest lucru inseamna sa te cresti pe tine insuti/insati din interior spre exterior.” (Siegel, D. J, Hartzell, M, Parentaj sensibil si inteligent)

The post A avea grija de tine appeared first on Cabinet de Psihoterapie.

Ghidul esecului in casnicie

admin — Tue, 10 Nov 2015 07:48:34 +0000

O perspectiva neobisnuita asupra vietii de cuplu atrage atentia asupra lucrurilor care asigura esecul in acest domeniu. Abordarea aceasta vine cumva sa contrabalanseze avalansa de sfaturi cu privire la ce trebuie facut pentru a imbunatati si salva casnicii. Jay Haley propune un “ghid” al esecului in casnicie.

Un inceput gresit al povestii este o premisa buna pentru esec. Si ar exista doua modalitati de a incepe gresit o casnicie: sa te casatoresti din motivele gresite sau sa te casatoresti cu persoana nepotrivita.

Cel mai popular motiv “gresit” pentru casnicie ar fi avantarea in aceasta poveste pentru a evita altceva. Cand te casatoresti pentru a scapa de ceva/cineva ai sanse mari sa esuezi.

Cum alegi persoana gresita? Nu, nu e nevoie se pare de teste complicate de personalitate. E suficient sa alegi persoana in care ai identificat deja o serie de defecte serioase, diferite de ale tale si apoi sa adaugi in reteta determinarea ta de a schimba persoana respectiva, de a o face sa scape de respectivele defecte. Acestea sunt criteriile principale: alege o persoana “defecta” potrivit standardelor tale si fii hotarat(a) sa o schimbi radical. Cale sigura spre esec.

Daca inceputul relatiei/casniciei a fost ferit de aceste doua greseli fundamentale, atunci efortul pentru a obtine esecul devine ceva mai mare, e nevoie de mai multa ingeniozitate. Planul de atac se poate desfasura de acum in doua directii: sexualitate si conflict. Mai precis – cum sa faci dragoste si cum sa te certi. Domeniile astea, exploatate cum trebuie, pot asigura succesul in atingerea esecului.

Ghidul “complet” il gasiti aici.

The post Ghidul esecului in casnicie appeared first on Cabinet de Psihoterapie.

Psihoterapia de cuplu

admin — Tue, 04 Feb 2014 09:34:01 +0000

Psihoterapia de cuplu nu este un meci in care cei doi jucatori implicati au parte de un arbitru. Eventual un arbitru pe care fiecare vrea sa il atraga de partea sa. Se intampla uneori ca optiunea psihoterapiei de cuplu sa fie inteleasa ca o maniera convingatoare de a-i arata celuilalt ca dreptatea nu e de partea sa, ca meciul e de fapt castigat. Psihoterapia de cuplu ar putea fi inteleasa mai degraba ca optiunea prin care cei doi parteneri isi dau voie sa descopere alte modalitati de a se intelege unul pe celalalt, noi feluri de a comunica si de a asculta (care este tot o forma de a comunica). Terapia de cuplu este considerata o optiune doar in contextul in care este identificata o problema, de cele mai multe ori intr-un stadiu foarte avansat. Din pacate, nu este luata in considerare ca o modalitate de optimizare sau dezvoltare a relatiei, este (inca) doar o masura de urgenta.

The post Psihoterapia de cuplu appeared first on Cabinet de Psihoterapie.

A fi bun parinte

admin — Sun, 02 Feb 2014 17:23:41 +0000

“A fi bun parinte inseamna de cele mai multe ori ca sentimentele persoanei in cauza sunt confirmate si astfel este mult mai probabil sa fie inteles si sa nu se simta rusinat sau contrariat de ele. A fi acceptat,ascultat si auzit reprezinta elemente cheie pentru a te simti in siguranta si linistit.”(Depresia, Psihoterapie si consiliere, Gilbert P)

The post A fi bun parinte appeared first on Cabinet de Psihoterapie.

Efectele terapiei de cuplu (context particular)

admin — Tue, 28 Jan 2014 18:48:06 +0000

Analiza efectelor terapiei scurte de cuplu a depresiei a scos la iveala un impact semnificativ al terapiei in reducerea simptomelor depresive ale femeilor (67% au raportat o astfel de reducere, comparativ cu 17% – procentajul in grupul de control). Psihoterapia s-a dovendit in mod semnificativ eficienta si in ceea ce priveste reducerea nivelului de anxietate si povara specifica unei confruntari cu depresia in randul barbatilor. Studiul a inclus femei care sufereau de depresie si ai caror soti nu sufereau de depresie. Detaliile cercetarii pot fi analizate aici.

The post Efectele terapiei de cuplu (context particular) appeared first on Cabinet de Psihoterapie.

Despre parentaj

admin — Tue, 28 Jan 2014 07:15:31 +0000

Conceptul de parentaj, in conceptia lui Bowlby, reprezinta “oferirea, de catre ambii parinti, a unei baze de siguranta de la care un copil sau un adolescent sa poata iesi in lumea exterioara si la care sa se poata intoarce, stiind cu certitudine ca va fi binevenit atunci cand ajunge acolo, ingrijit fizic si psihic, alinat daca este intr-o stare de distres, linistit daca este infricosat. In esenta, acest rol inseamna a fi disponibil, a fi gata de a raspunde solicitarii prin incurajare si poate prin ajutor, insa de a interveni activ doar atunci cand este in mod evident necesar” (O baza de siguranta, J. Bowlby)

The post Despre parentaj appeared first on Cabinet de Psihoterapie.

Perechea pozitiva

admin — Tue, 28 Jan 2014 06:05:01 +0000

“Orice pereche este formata din trei parti: doi indivizi (tu si eu) si relatia dintre cei doi indivizi (noi). Crearea unei perechi pozitive lasa loc fiecareia dintre aceste trei parti. Toate trei sunt egale ca valoare. Persoanele care fac parte din astfel de perechi pozitive stiu ca, daca una dintre aceste trei parti este negata, suprimata sau pusa pe un plan inferior, atunci natura pozitiva a relatiei dispare. Pentru ca o persoana sa infloreasca ea are nevoie de permisiunea psihologica de a fi ea insasi, de a-si dezvolta interesele si partile adecvate. Mai mult, fiecare partener il sprijina constient si de buna voie pe celalalt in acest sens si, la randul lui, este sprijinit. Fiecare este respectat de celalalt, fiecare este autonom, fiecare este unic.” (Arta de a fauri oameni, V Satir)

The post Perechea pozitiva appeared first on Cabinet de Psihoterapie.

Despre cupluri

admin — Sun, 26 Jan 2014 18:23:57 +0000

“Tot asa cum realitatea intervine in fanteziile de omnipotenta ale unui copil de doi ani, la fel intervine si in fantastica uniune a cuplului de indragostiti. Mai devreme sau mai tarziu, ca raspuns la problemele vietii de zi cu zi, individul se afirma din nou. El vrea sa faca sex, ea nu vrea. Ea vrea sa mearga la film, el nu vrea. El vrea sa depuna bani la banca, ea vrea o masina de spalat vase. Ea vrea sa vorbeasca despe slujba ei, el vrea sa vorbeasca despre a lui. Ei nu-i plac prietenii lui, lui nu-i plac prietenii ei. Asa ca amandoi, fiecare in intimitatea inimii lui, incep sa realizeze ca nu sunt una cu fiinta iubita, care de altfel va avea propriile ei dorinte, gusturi, prejudecati si program, diferite de ale altcuiva. Una cate una, gradual sau brusc, granitele eului isi reiau locul; incet, incet sau brusc indragostirea se sfarseste. Cei doi sunt iarasi individualitati separate. In acest punct ei incep fie sa dizolve legaturile relatiei lor fie sa initieze o opera de iubire reala.” (Drumul catre tine insuti, M S Peck)

The post Despre cupluri appeared first on Cabinet de Psihoterapie.