La țară, la bunici, unde am crescut având copilăria fericită, zilele treceau la fel. Acum, de fiecare dată când cineva vorbește despre copilăria fericită devin puțin mai curios cu privire la ce am învățat fiecare din copilăria noastră fericită. În fiecare anotimp zilele aveau reperele lor. Toamna era revenirea oilor de la păscut. Iarna – aprinsul focului în sobă. Vara – măturatul bătăturii dimineața.
Azi, la țară, pentru bunicii mei de aproape 90 de ani, zilele trec la fel. Reperele s-au împuținat trecând prin gâtul îngust al pâlniei timpului, timp care nu prea mai are răbdare. Dacă aș încerca să pun răbdarea timpului în ecuații, aș măsura-o prin proporția dintre vitalitate și vulnerabilitate, în proporția dintre viitor și prezent.
Vitalitatea este energia trăirii în prezent într-un fel în care permite entuziasmul cu privire la viitor. Copiii excelează la a-și manifesta vitalitatea. Pariază totul pentru clipa de acum, pe care o trăiesc cu totul. Și viitorul înseamnă pentru ei șansa de a prelungi bucuria în alte și alte feluri.
Vulnerabilitatea este o combinație de două hărți. Harta rănilor de până acum și harta amenințărilor din prezent. Rănile cer îngrijire, pericolele cer protecție. Copiii au o șansă în plus să nu fie preocupați de răni mai vechi dar au în același timp cea mai mare nevoie de protecție. Bătrânii pot avea un continent de răni și, uneori, prea puțină protecție în fața amenințărilor de acum.
Undeva la mijloc, în fiecare dintre noi se joacă o piesă de teatru cu doi actori – vitalitatea și vulnerabilitatea. Și fiecare dintre noi avem șansa de a ne muta din scaunul de spectator în cel de autor-regizor. Fiecare dintre noi avem posibilitatea de a scrie povestea pe care o joacă și de a o pune în scenă.
Poveștile constituie un aspect central al indentității individuale și, din multe puncte de vedere, ajungem să ne însușim poveștile pe care le spunem despre noi și pe care ceilalți le spun despre noi. (De ce este eficientă psihoterapia, L. J. Cozolino)
Și pentru că farmecul poveștilor stă (și) în personajele lor, recunoaște în tine personajele din povestea vitalității.
Recunoaște partea din tine care acum se poate bucura. De lucrurile mici și mari, de micul dejun sau de persoana de lângă tine.
Recunoaște partea din tine care are blândețea de a te saluta și îmbrățișa cu recunoștință.
Recunoaște partea din tine care are curajul de a crede în tine.
Recunoște partea din tine care e curioasă pur și simplu să fie.