Am văzut “Ziua cârtiței” de cel puțin trei ori (nu, nu în ultimele luni). Mi-a plăcut, genul meu de film de duminică după-amiaza, duminica aia în care timpul parcă se chinuie să curgă, duminica ce parcă ai vrea și nu ai vrea să treacă mai repede.
Acum mulți dintre noi trăim o astfel de zi, în casă. Ar părea totuși că nu este nimic ce am putea învăța sau folosi, de la o zi la alta, pentru a schimba cursul zilei, pentru a pune punct loop-ului. Și adevărul este că ieșirea din loop nu ține de ceea ce facem, la fel sau diferit, stând în casă. Ieșirea din loop ține, în cazul acesta, pur și simplu de rămânerea în el. În casă.
Dar mai există o ieșire de care avem nevoie și la care avem acces. Ieșirea din loop-ul stărilor noastre. Fie că e vorba de neputință, frică, frustrare, furie, shutdown, lipsă de speranță. Din acestea avem șansa noastră să ieșim. “Nu e nevoie de o gaură mare pentru a schimba structura unui baraj uriaș”. Acestui tip de ieșire cred că i se aplică legea pașilor mici. În teoria probabilităților, legea numerelor mari spune că dacă repeți un experiment de suficient de multe ori, rezultatul mediu obținut se aproprie de cel așteptat. În legea pașilor mici (căreia îi dau acum numele ăsta, nu am găsit-o pe wikipedia) este vorba despre faptul că dacă rămâi consecvent în a face câte un lucru mic pentru tine, deliberat, în mod repetat, rezultatul va fi IEȘIREA.
Pașii mici, pașii banali, cei la care mă refer, sunt asemeni primilor pași ai unui copil. Face unul, cade, se ridică, face doi, cade, se ridică. Copilul nu își pune problema că dacă nu va merge până în punctul X va fi o mare dezamăgire. Pentru el importantă este doar experiența acelui singur pas. Din ea învață, cu privire la ea e curios, ei i se dedică preț de 3 secunde cât îi ia să îl facă. Și nu va învăța să meargă într-o zi, nici în două. Va învăța cu fiecare pas, cât va fi nevoie. Ce ar avea nevoie ca să facă asta? De exemplu: să aibă un spațiu de mișcare cât de cât sigur (câțiva metri pătrați fără pericole), să aibă libertate de mișcare (să nu fie legat într-un ham).
Noi avem o mai mare ofertă atunci când vine vorba de pașii noștri mici, ce ar putea fi ei. De la cărți, filme, gătit, scris….listele cu exemple și sfaturi se găsesc acum pe internet mai ușor decât o salată verde în piață. Liste din care ne putem inspira și din care putem ajunge să ne facem lista noastră, specifică. Cred că important este ca lucrurile care ajung pe lista noastră să fie acele lucruri/experiențe de care să ne bucurăm în timp ce le facem. Să fie experiențe (așa banale cum sunt) în care să simțim că putem fi pe deplin atunci când le avem. Pentru mine de exemplu cititul nu este o astfel de experiență acum, însă gătitul da (dacă melcii cu lapte se pun la gătit). Important cred că este și caracterul deliberat al experiențelor. Asta te face să faci un plan, să te mobilizezi suficient pentru tine, pentru a fi de partea ta. Acum, când planurile și-au pierdut mult din valoare, subminate de incertitudine, e timpul planurilor mici, pentru tine, în forma cea mai de bază. Mâine planul este să plantez o floarea soarelui, poimâine să fac melci cu lapte, în fiecare zi să fac 5000 de pași în casă. Simplul fapt că este planul tău te-ar putea ajuta să te bucuri de experiența în sine (pentru că nu e neapărat/întotdeauna o bucurie să faci 5000 de pași în garsonieră).
Și mai e un pas mic. Dar poate cel mai mare (acum și mereu). Țineți aproape de ce cei dragi. Când cei dragi nu există, țineți aproape de oameni care sunt pregătiți și dornici să vă fie aproape. Suntem împreună!
Photo by Yayan Sopian on Unsplash