Pentru multi este posibil ca activitatea dintr-un cabinet de psihoterapie sa fie un mister. O tendinta fireasca ar putea fi aplicarea modelului medical in aceasta privinta: intr-un cabinet medical intri, spui ce te doare si primesti un diagnostic si un tratament (versiunea mult simplificata). Pe acelasi principiu, ai putea spune ca intr-un cabinet de psihoterapie intri, spui ce te apasa, primesti o interpretare si o solutie. Daca psihoterapia este asociata si cu notiunea de hipnoza, acest gen de interpretare ia avant, hipnoza fiind in acest caz in postura de tratament/medicament. Acest gen de interpretare se poate constitui intr-un obstacol serios in calea procesului terapeutic. Pentru ca aceasta interpretare paseaza responsabilitatea in terenul terapeutului, a carui sarcina este de a gasi tratamentul adecvat, in timp ce clientul se plaseaza prin prisma acestei interpretari in postura de primitor pasiv al tratamentului miraculos.
Intr-un cabinet de psihoterapie, expertul in problema clientului este clientul insusi. Responsabilitatea gasirii unor solutii alternative de a iesi din impas este distribuita terapeutului si clientului, la fel si efortul. Terapeutul are obligatia de a fi bine pregatit din punct de vedere profesional in timp ce clientul este cel care va “suporta” travaliul schimbarii. Clientul, in acest context, este departe de a fi pasiv, el este agentul activ al schimbarii, terapeutul si cadrul terapeutic fiind catalizatori ai acestei schimbari. Evident, acest rol activ este inteles si asumat gradual, pe masura ce procesul terapeutic avanseaza. Totul se desfasoara intr-un ritm dictat de unicitatea fiecarui client in parte si de profesionalismul terapeutului, de relatia care se stabiliste intre cei doi protagonisti.