Una dintre definițiile terapiei pe care am reținut-o încă de la primii pași pe drumul acesta este cea care spune că psihoterapia este un proces de dezvățare și apoi de învățare. Și o altă definiție este cea potrivit căreia psihoterapia este procesul facilitării unor experiențe emoționale corectoare.
În practică, una dintre cele mai frecvent întâlnite perspective din care este văzută psihoterapia de clienți (myself included) este cea de instrument sau medicament care, odată folosit sau administrat, te scapă de ce vrei să scapi. Adică psihoterapia te scapă și te face scăpat așa cum un nurofen te scapă de o durere de cap (în paranteză fie spus, nurofenul nu te scapă de durere, te face doar să nu o mai simți, o vreme). Și este cumva firească această perspectivă ținând cont că la psihoterapie se apelează (încă) mai ales atunci când doare foarte tare. Adică atunci când vrei mai degrabă să scapi de ceva decât să obții ceva.
Într-un astfel de context, psihoterapiei îi revine misiunea unei schimbări drastice și mai degrabă rapide. Este ca atunci când intri în farmacie și nu te mulțumești doar cu un nurofen. Vrei un nurofen express forte pe care să îl iei, să aștepți 5 minute și să te bucuri că ai scăpat. Că îți poți vedea mai departe de ale tale. O schimbare lentă este insuportabilă.
Un exemplu de raportare a psihoterapiei la un astfel de context este ceea ce se cheamă psihoterapia contextual-modulară. Acest tip de psihoterapie a fost dezvoltat plecând de la câteva premise importante. Un criteriu este dat de faptul că numărul de ședințe pe care sunt dispuși clienții să le susțină este mai degrabă redus, în medie. Un alt criteriu este dat de faptul că psihoterapia, ca proces, trebuie să încerce să ofere un beneficiu concret celui care beneficiază de ea, în timpul în care beneficiază. Pentru a atinge acest obiectiv, în terapia contextual modulară este esențială o concentrare a atenției asupra celei mai mari/importante probleme întâmpinate de client în prezent. Definirea și clarificarea cât mai precisă a acestei probleme, numită problema centrală, care va fi ținta (exclusivă) a intervențiilor ulterioare. Identificarea mai degrabă precisă a problemei și focalizarea exclusivă a atenției asupra acesteia (fără a minimaliza impactul altor probleme care rămân cumva separate de problema centrală) are scopul de a crește șansele obținerii unui beneficiu concret resimțit de client.
Aceasta este o variantă de avea în vedere și a respecta perspectiva clientului, perspectivă din care o schimbare lentă este insuportabilă. Este o variantă de secvențiere a procesului terapeutic, de așezare a lui pe un drum pe care semnele de circulație sunt la vedere, pentru client și terapeut.
A da încredere unui client că psihoterapia îl poate ajuta este premisa pentru a-i oferi șansa de a vedea că, dincolo de a scăpa de…., există și un drum pe care să meargă spre…