Cand nu ai chef sa te intalnesti cu nimeni, e relativ usor sa eviti orice intalnire intr-o anumita zi. Cand nu iti place filmul de la televizor schimbi programul. In general, cand nu ne convine ceva, cautam (si de cele mai multe ori gasim) modalitati de a evita acel ceva. Si este destul de simplu sa facem asta, putem deveni chiar experti ai evitarii fara prea mult antrenament. Cu toate astea, in momentul in care nu prea ne convine un gand, devenim parca neputinciosi in fata fortei pe care gandul acela pare sa o capete, in fata insistentei sale. In timpul asta facem ceea ce am invatat ca trebuie facut in astfel de situatii: cautam si aplicam diverse modalitati de a evita acel gand. Si pe masura ce incercam, gandul pune stapanire pe noi. E ca o zbatere in nisipuri miscatoare, zbatere care nu face decat sa te afunde din ce in ce mai mult. Ne tratam gandul ca pe ceva extern, ceva care trebuie sa se supuna regulii conform careia putem evita lucrurile externe. Incercam sa fugim de gand, deci de noi insine, o incercare zadarnica si istovitoare.