Un aspect pe care eu il consider important atunci cand vine vorba despre psihoterapie si relatia terapeutica este autenticitatea. Autenticitate este o un cuvant, o eticheta.
Ca atatea alte etichete fiecare dintre noi ii dam un sens in virtutea caruia ne manifestam. Voi descrie aici sensul dat de mine autenticitatii, ca eticheta asociata terapeutului, mie insumi. Astfel, consider ca sunt autentic atunci cand sunt prezent in relatia cu cel din fata mea intr-o maniera care nu lasa loc prejudecatilor, o prezenta in care informatiile sunt procesate in primul rand prin filtrul empatiei si al respectului fata de cel din fata mea. In prezenta autenticitatii este in regula sa nu ai raspunsuri, pentru ca de altfel intotdeauna raspunsurile relevante le are clientul, este in regula sa spui nu stiu, este in regula (si esential) sa ai incredere in celalalt. Autentic ma simt atunci cand nu simt nici un efort in a formula intrebari, in a asculta, in a participa la tacerea din cabinet, atunci cand desfasurarea unei intalniri se simte foarte firesc. Si foarte important, pentru mine autenticitatea mai inseamna acel tip de prezenta care imi permite ca teoriile, tehnicile, interventiile sa fie cel mai bine puse in serviciul clientului, fiind posibil ca ele sa se aseze intr-o configuratie compatibila cu nevoile si resursele acestuia. Autenticitatea este prin urmare, din punctul meu de vedere, o premisa a maximizarii potentialului de functionare.