Ce reprezintă o traumă din punct de vedere psihologic?
Criteriile prin care este definită trauma la nivel psihic fac referire la situația trigger, pe de o parte, și la modul în care este resimțită la nivel subiectiv de persoana care trăiește experiența.
Trauma intervine în momentul în care o serie de factori situaționali amenințători copleșesc mecanismele personale de autoreglare. Are loc ceea ce se numește splitare sau disociere. De asemenea, trauma provoacă sentimente profunde de
- neputință
- frică
- vulnerabilitate fără protecție
În urma traumei are loc o deteriorare pe termen lung a vitalității, identității și mecanismelor de autoreglare.
Pe scurt, trauma reprezintă ceea ce se întâmplă în interiorul meu într-o situație amenințătoare, copleșitoare. Și ceea ce se întâmplă este că în mine are loc o ruptură și mecanismele mele psihice sunt alterate ca urmare a acestei rupturi.
Care sunt contextele generatoare de traumă?
Cel mai simplu de pus in evidență sunt traumele care intervin ca urmare a unei situații în care este pusă în pericol viața persoanei. Spun că este simplu de pus în evidență pentru că, perceptual, ne este mai ușor să surprindem potențialul traumatic al unei astfel de experiențe, ne este mai facil să ne raportăm la o astfel de situație dintr-o perspectivă în care acest potențial traumatic este foarte clar.
Trauma este însă o experiență subiectivă. Este vorba despre ce se întâmplă în persoană într-un anumit context. Există prin urmare o serie mai largă de experiențe cu un potențial traumatic ridicat. Acest potențial este activat în funcție de resursele persoanei și de maniera particulară în care o persoană trăiește experiența.
Care sunt principalele tipuri de traumă?
Există mai multe tipuri de clasificări ale tipurilor de traumă psihică. Pe lângă traumele existențiale, cele în care este vorba despre amenințarea cu pierderea vieții, putem vorbi de exemplu despre:
- trauma de relație
- trauma de atașament
- trauma de pierdere
- trauma de abandon
- trauma de identitate
În fiecare dintre aceste cazuri este vorba despre o situație amenințătoare, despre copleșirea persoanei care trăiește experiența și despre splitarea/ruperea care are loc în psihicul persoanei pentru a putea face față experienței. Traumatizarea psihică presupune acest fenomen de disociere necesar pentru ca persoana să poată face față atunci, acelei experiențe.
Despre ce este vorba, mai exact, în trauma de identitate?
Trauma de identitate are o desfășurare procesuală diferită decât cea existențială. Este mai discretă. În acest caz nu mai vorbim despre o situație punctuală, despre un singur eveniment traumatic. Aici este vorba despre o sumă de episoade înalt stresante, care, în mod individual, nu îndeplinesc criteriile de mai sus. Însă, repetate în mod consecvent, au potențialul traumatizant. În plus, caracteristica acestor episoade este dată de faptul că ele sunt despre faptul că persoana nu este ce ar trebui să fie. Și în aceste episoade sunt implicate, de cele mai multe ori, persoanele de atașament – părinții.
Imaginați-vă un copil căruia, în mod consecvent, i-a fost ținut un discurs din categoriile următoare: tu nu trebuia să te naști, tu nu trebuia să fii fată, nu ești în stare de nimic, tu trebuie să fii tot timpul cel mai bun. Desigur, aceste propoziții sunt doar niște simplificări ale unor atitudini, cu tot ce intră în ele – ton, comportamente. Expunerea la un astfel de discurs, venit din mediul în care copilul practic devine, îl forțează să își schimbe identitatea astfel încât să corespundă. Renunț la mine pentru a fi ce mi se spune că trebuie să fiu. Fac asta pentru că de acest lucru practic depinde supraviețuirea mea. Pentru un copil, a nu fi conform cerințelor părinților, este o chestiune care ține de supraviețuire. Firește, acesta nu este un proces conștient.
Care sunt consecințele traumatizării?
Una dintre consecințele importante ale traumatizării este legată de faptul că disocierea, necesară în momentul traumatizării, continuă să existe în maniera de funcționare a persoanei și după ce situația traumatică s-a încheiat. Asta se traduce in principal prin existența unui grad ridicat de confuzie în interiorul persoanei, prin lipsa de coerența a unor părți importante din povestea vieții sale.
Un exemplu de confuzie, des întâlnit, îl reprezintă de pildă un discurs de acest tip – am 40 de ani, am o familie minunată, profesional sunt un om împlinit, financiar sunt mai mult decât mulțumit….și cu toate astea simt că nu sunt bine și nu înțeleg de ce.
Traumatizarea psihică, atunci când are loc, ne obligă să trecem pe un mod de funcționare care are drept principal reper realitatea interioară – prioritatea în acel moment este să depășim durerea, teroarea din interiorul nostru. Consecințele pe termen lung ar putea fi explicate prin faptul că acea stare de fapt se perpetuează pe termen lung, ceea ce are drept consecință o adaptare deficitară la realitatea exterioară.
Ce presupune recuperarea după traumă?
Este vorba despre recuperarea părților noastre sănătoase. Asta înseamnă pe de o parte recuperarea realității exterioare drept reper și pe de altă parte recuperarea capacității noastre de a recunoaște durerea de atunci, de a-i permite dreptul la existență în contextul de acum. Este un proces prin care povestea noastră post-traumă devine coerentă. Înțelegem de ce a fost important să reacționăm într-un fel atunci și care sunt posibilitățile de reacție acum. Pentru că trauma, mai precis traumatizarea, presupune inevitabil o îngustare a câmpului de opțiuni pe care le ai la dispoziție. Psihoterapia traumei se orientează înspre recuperarea acestei diversități de opțiuni, înspre recuperarea flexibilității persoanei.
Este un proces în pași mici în care fiecare bucată incoerentă din persoană primește ocazia de a se clarifica, de a se reasambla, într-o formă nouă, coerentă, în dimensiunea eului nostru.